Medicamente

ACTH , pulbere liofilizata

ATC

H01AA - ACTH


Prezentare farmaceutica
Flacoane continand corticotrofina pulbere liofilizata 50 u.i. (50 mg), pentru prepararea de solutie injectabila.

Actiune terapeutica
Stimuleaza corticosuprarenala, crescand secretia de glucocorticoizi si androcorticoizi; are actiuni asemanatoare hidrocortizonului; efectul depinde de capacitatea secretorie a suprarenalei (este ineficace daca glanda nu poate secreta hidrocortizon).

Indicatii
Determinarea capacitatii functionale a corticosuprarenalei; ca mijloc terapeutic in sindromul nefrotic, colita ulceroasa, boala Crohn, colagenoze, anumite boli reumatice (poliartrita reumatoida), unele afectiuni neurologice (scleroza in placi, polinevrita, pareza faciala etc.), unele boli de piele (psoriazis, anumite eczeme).

Mod de administrare
Intramuscular 25-50 u.i./zi; in perfuzie intravenoasa 2,5-25 u. in 8-24 ore.

Reactii adverse
Fenomene de hipersuprarenalism (fata in luna plina, adipozitate), retentie hidrosalina si pierdere de potasiu (dieta hiposodata si suplimentarea potasiului pentru dozele mari si tratamentul indelungat), hiperglicemie, osteoporoza, petesii, echimoze cutanate, acnee, melanodermie, pirozis, epigastralgii, activarea ulcerului, tulburari psihice, risc crescut de infectii, intarzierea vindecarii plagilor, glaucom, cataracta, risc crescut de tromboza; rareori reactii alergice, chiar soc anafilactic.

Contraindicatii
Alergie la corticotrofina, boli alergice (risc crescut de reactii anafilactice), sindrom suprareno-genital, ulcer gastroduodenal, hipertensiune arteriala, insuficienta cardiaca, cetoacidoza diabetica, osteoporoza grava, psihoza si antecedente psihotice, glaucom, sarcina (in primul trimestru); infectii virotice (herpes simplex, herpes zoster, varicela, poliomielita - cu exceptia formei encefalitice), micoze sistemice, amebiaza; in alte infectii se asociaza obligatoriu cu chimio-antibioterapia specifica. Atentie in cazul asocierii cu antidiabetice orale, anticoagulante cumarinice (glucosalicilati, fenilbutazona, indometacina; risc ulcerigen crescut), rifampicina (scade eficacitatea corticotrofinei). Corticotrofina figureaza pe lista substantelor dopante (interzise la sportivi).

Producator
Biofarm
Voteaza Medicamentul 
(0)
399 vizualizari
Comenteaza acum
Adauga comentarii Fii primul care comenteaza
Numele:
E-mail: Ai cont?
Scrieti mai jos comentariul dumneavoastra. Acesta va fi moderat de administrator si apoi publicat.

La postarea comentariilor pe www.paginafarmacistilor.ro, va rugam sa utilizati un limbaj civilizat si sa evitati atacurile off topic la adresa autorilor mesajelor. In cazul in care nu veti respecta aceste reguli, comentariile dumneavoastra nu vor fi publicate.
posteaza

cele mai vizitate medicamente